Monica Niculescu, locul 38 în clasamentul WTA, a învins-o, duminică dimineață, scor 6-2, 6-3, pe sârboaica Jelena Jankovic (54 WTA și fost lider mondial) și s-a calificat în turul secund al turneului de la Hobart, Australia, desfășurat pe suprafață dură.
Partida a durat o oră și 42 de minute. Favorită numărul trei a turneului de la Hobart, Monica Niculescu a reușit să câștige pentru prima dată împotriva serviciului în game-ul șase și și-a păstrat avantajul până la final, impunându-se cu 6-2.
Manșa secundă a fost începută mai bine de sportiva din Serbia, care a făcut break-ul la 2-2, însă a pierdut apoi patru game-uri consecutive și totodată, meciul cu 6-2, 6-3.
Pentru calificarea în turul secund, Monica Niculescu va fi recompensată cu un cec în valoare de 3.310 dolari și cu 30 de puncte WTA.
În runda următoare, sportiva clasată pe locul 38 în lume va evolua împotriva câștigătoarei dintre Kirsten Flipkens (64 WTA) și Jaimee Fourlis (423 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER